Sara imi demonstrează in fiecare zi ca ESTE UN COPIL, înainte de toate…

Noi oamenii „normali” tindem sa vedem doar dizabilitatea, neputința sau durerea, dar înainte de toate toți copiii sunt COPII, chiar si cei cu dizabilităţi.

Intre toate terapiile si luptele cu recuperarea si viata asta de roboțel in care ii tot cer mai mult si mai mult si hai Sara sa facem si asta si cealaltă si trebuie sa poți, câteodată ma izbește Sara cu reacțiile ei de COPIL. Si realizez ca acest suflețel mic vrea si o viata de copil, vrea bucuria plimbării in parc, cu limitările evidente, dar care pentru ea, rămâne o bucurie, vrea entuziasmul care vine cu o jucarie interesantă si mai ales vrea efervescenta resimțită când un alt copil interacționează cu EA si nu cu dizabilitatea…

Este foarte greu pentru un copil non-verbal sa comunice sa își exprime dorințele si când o face rămâi… fara cuvinte.

Eram cu Sara la hidroterapie la Alba , ma uitam la miscarile pe care le făcea in apa si observ costumul de baie… „Hmmm i-a rămas mic” si in mintea mea am bifat pe lista de cumpărat. Deci a doua zi, dupa terapii hai sa găsim ceva ieftin si potrivit pentru hidroterapie. O iau pe Sara in carucior si ajungem la magazin si imi zic sa profit ca nu-i asfalt denivelat pe jos ca sa cada si o dau jos – Sara poate face câțiva pași cu mine prin magazin.

Raionul de copii e ofertant, găsesc si costumul, ma uit in spate: Sara s-a oprit la o masa plină de tricouri. Se uita insistent la ele. Merg lângă ea si ii arat costumul, nu are nicio reacție.Insist totuși si când vad ca nu o interesează iau un tricou si ii spun uite ce fluturaș frumos are tricoul, este mov. Sara imi ia tricoul din mana si il pune peste celelalte tricouri cu fluturaș si scutura ferm din cap NU! Ok, imi zic, nu e frumos… Si spre mirarea mea ridica un alt tricou cu o broasca verde (sincer nu-mi plăcea) si mi-l împinge in brațe. Ii spun, Sara uite cumpăram acest costum pentru hidroterapie si pun tricoul la loc. Ma întorc sa merg la casa sa plătesc si o chem, ma uit înapoi sa vad ca merge ok si nu se dezechilibrează. Sara avea un zâmbet larg si tricoul cu broasca verde in mana. Hmmm. Ma uit iar la tricou si ii zic hai ca o sa cumpăram altădată o broasca verde, acum avem nevoie de costum de baie. O iau de mânuță si mergem înapoi la tricouri si il punem la loc.

Mergem împreuna la casa sa plătim si cat scot eu bani sa plătesc costumul Sara pleacă de lângă mine, ma uit cu grija dupa ea sa nu cada in timp ce astept restul. Si când întorc privirea de la casier, Sara vine la mine cu tricoul cu broasca verde. Sara vrei sa cumpăram tricoul asta? DA! vine rapid un răspuns ferm printr-un semn făcut din cap. In sfârșit mami înțelege mesajul se uita la pret care e rezonabil, hai sa luam si tricoul.