Sara a sărbătorit prin muncă multă, terapiile zilnice care o ajută să depășească treptat dizabilitatea.

În viața Sarei nu există decât certitudinea aceasta: muncă si iar muncă. Fiecare terapie ajută, pas cu pas se întâmplă minuni. Minuni mai mici, mai mari- după 4 ani de kinetoterapie a început să meargă, după un an și jumătate de terapie ocupțională Sara a putut apăsa un buton. O muncă grea, de care nu se plânge. Mami mai plânge câteodată … culmea, nu?

Din păcate minunile acestea au un preț, un cod de bare, cum drept spune Seby Craciun. E trist și dureros să știi că a ajunge să mergi costă mulți bani …

În această zi doresc să vă mulțumesc tuturor celor care ne sunteți alături și ne ajutați să înfăptuim aceste minuni, sunteți oameni minunați.